Ziua Domnului

Credem şi mărturisim că ziua întâi a săptămânii este Ziua Domnului. Ea trebuie ţinuta în continuu, petrecută în închinare şi cugetare spirituală, atât in public cât şi acasă. Spre deosebire de vechiul legământ mozaic, când se ţinea ziua a şaptea, creştinii, ca membrii ai legământului nou, trebuie sa ţină ziua întâi a săptămânii (Duminica) care a fost sfinţită de Dumnezeu prin învierea din morţi a Fiului Său şi prin trimiterea Duhului Sfânt. Pe de altă parte nici unui creştin nu îi este interzis să se închine şi în celelalte zile ale săptămânii. În ziua întâi a săptămânii creştinii se adună pentru a comemora învierea lui Hristos şi de aceea aceasta include închinare şi devoţiune publică sau privată. Primi creştini au ţinut-o ca zi de închinare. În ea trebuie să ne odihnim de lucrurile şi distracţiile trupeşti, având voie să facem faptele milei şi cele care sunt absolut necesare. Sărbători închinate sfinţilor nu avem.

Exod 20:8-11; Levitic 23:15-16; Psalmi 118:24; Matei 12:1-12; 28:1b.; Mark 2:27-28; 16:1-7,9; Luca 24:1-6,33-36; John 4:21-24; 20:1-4,19-28; FA 2:1-4; 20:7; Romani 14:5-10; 1 Corinteni 16:1-2; Coloseni 2:16; 3:16; Apocalipsa 1:10.